Durata:

1 oră

Lecții:

6

Video:

9 min

Nivel cursant:

Începător

CURRICULUM

1. Suicidul în raport cu depresia la adolescenți
2. Investigații și tratament

Newsletter

| Asociația Nistor Bădiceanu |

Suicidul la adolescenți

Tentativa de suicid a unui adolescent nu este niciodată un comportament  banal. Oricât de mici ar fi consecințele fizice imediate, această conduită nu trebuie bagatelizată. Pe de o parte, leziunile corporale pot să nu apară  imediat, ci mai târziu. Pe de altă parte, suferința psihologică subiacenta tentativei de suicid poate conduce la o recidivă. O treime dintre adolescenți au recurs la o astfel de solutie de două ori în cursul unui an.

Nu există rețete care să prevină riscul suicidar în randul adolescenților.

–    Părinții sunt uneori martorii unor discursuri care au legătură cu anumite idei suicidare. În acest caz există două atitudini ce trebuie evitate:

–      prima este banalizarea comentariilor cu conotație suicidară, de tipul: „m-am săturat de viața asta”. Chiar dacă sunt făcute într-o manieră provocatoare, pot fi uneori începutul unei profunde stări de disconfort psihic.

–    cealaltă atitudine nefastă este supraprotecția însoțită de dramatizare. Dacă la ideile suicidare verbalizate părintele răspunde cu panică, adolescentul se va retrage în el, angoasele putându-se alimenta reciproc și vor creste în intensitate. Adolescentul riscă să-și considere propriile gânduri ca deținând putere asupra părinților săi, și astfel stăpânit de un sentiment de omnipotență, poate întinde coarda tot mai mult , pentru a avea o influență și mai puternică asupra lor, mergând până la trecerea la fapte. În plus, panica parentală il culpabilizează și reafirmă imaginea negativă pe care o are despre el însuși.

Primul capitol face o prezentare generală a acestei realități în rândul tinerilor din țara noastră și oferă unele semne care indică această dorință la tânăr.

Capitolul al doilea oferă sfaturi concrete pentru părinți și câteva tratamente aplicabile înainte de a fi prea târziu.

Suicidul reprezintă o ultimă tentativă de a recăpata controlul. Un eveniment precipitant urmează, o problemă se adaugă şi determină trecerea la act. Pentru adolescent, procesul suicidar poate fi scurt, uneori durează doar câteva ore.

Cursul se adresează tuturor celor care doresc să aibă o relație armonioasă cu adolescentul și de a-l putea sprijini exact atunci când are mai multă nevoie



Str. Republicii nr. 10, ap. 20
Oradea, județul Bihor
© Toate drepturile rezervate Asociația Nistor Bădiceanu. Web design realizat de NRGO.

Asociația Nistor Bădiceanu este o întreprindere socială finanțată din fonduri europene prin proiectul Social Start-Up (ID 128491) în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 - 2020.